0

Orange ofera servicii inteligente pentru locuinte

unnamed

Orange lansează astăzi în teste cu utilizatori din România Orange Smart Home, o soluție simplă prin care casa poate fi monitorizată şi controlată de la distanță, prin intermediul telefonului mobil. Astfel, dilemele de tipul „oare am scos fierul din priză?”, „am încuiat ușa?” și nu numai vor putea fi rezolvate mult mai uşor. Orange este primul operator mobil din România care intră în domeniul caselor inteligente, în acord cu ambiția sa de a-i conecta pe oameni cu ceea ce contează cel mai mult pentru ei.

M-am portat de la Orange pe Vodafone

„Evoluția tot mai rapidă a tehnologiei ne apropie din ce în ce mai mult de momentul în care telefonul va deveni practic telecomanda vieții noastre. Pe lângă toate echipamentele și gadgeturile de care ne folosim acasă, inovațiile din ultimii ani ne ajută să avem un control mai bun al casei noastre, prin intermediul telefonului mobil, oricând avem nevoie și oriunde ne aflăm, pentru a ne bucura de o viață mai confortabilă şi mai sigură şi pentru a consuma mai puţină energie.” a spus Julien Ducarroz, Chief Commercial Officer al Orange România.

O soluție simplă, ușor de instalat și folosit
Soluția Orange Smart Home include 6 tipuri de senzori – senzor de fum, senzor de mișcare, senzor de inundație, senzor pentru ușă/ fereastră, priză inteligentă și cameră Wi-Fi – conectați la un dispozitiv central. Toate aceste dispozitive sunt fără fir și sunt uşor de instalat.

Vodafone

Supravegherea și controlarea de la distanță a locuinței se vor putea face pe telefon sau tabletă, prin aplicația Orange Smart Home[1], sau pe PC, prin intermediul unei platforme online. În funcție de propriile nevoi, clienții vor putea programa echipamentele pentru diferite acțiuni și scenarii. De exemplu, utilizatorii vor putea alege ca la activarea senzorului de mișcare să primească alerte prin SMS sau e-mail, dar și să se declanșeze înregistrarea video, cu ajutorul camerei Wi-Fi.

Acum în teste cu utilizatorii
Fiind vorba despre o propunere inovatoare pe piaţa de telefonie mobilă, Orange deschide astăzi o sesiune de testare cu utilizatorii – atât clienți, cât și angajați din diferite departamente ale companiei – pentru a putea lua în considerare feedbackul acestora în condiţiile unei testări reale înainte de lansarea comercială și a le oferi o experiență potrivită cerinţelor şi aşteptărilor lor, de la momentul instalării şi până la folosirea de zi cu zi. Astfel, participanții vor fi invitați să ofere constant feedback-ul lor pe o platformă dedicată serviciului, timp de 2 luni.

De ce Orange Smart Home?
Orange Smart Home este o soluție gândită pentru cei care își doresc un mod de viață mai confortabil, mai ușor, mai sigur și mai eficient din punct de vedere energetic. Îți poți personaliza pachetul Orange Smart Home cu senzorii doriți, în funcție de nevoile tale, iar echipamentele incluse se conectează simplu și ușor.

Programezi echipamentele pentru diferite acțiuni și scenarii, iar aplicația îți trimite notificări pe telefonul mobil, tabletă sau calculator.

Soluția include dispozitivul central, 6 senzori și acces la aplicația Orange Smart Home. Iar cu ajutorul acesteia, te conectezi prin telefon, tabletă sau PC la dispozitivul central de unde poți controla întreaga casă.

dispozitive

Conținutul pachetului Orange Smart Home
Dispozitivele sunt fără fir și sunt ușor de instalat. Iată ce senzori poți testa alături de dispozitivul central:

Senzor de fum
Primești notificări prin e-mail și SMS, iar alertele sunt semnalizate prin semnal sonor.

Senzor de mișcare
Ești informat prin SMS sau e-mail cu privire la detectarea unei prezențe în casă, atunci când ești plecat.

Senzor de inundație
În cazul în care senzorul detectează scurgeri de apă, ești notificat imediat, ca să poți acționa rapid.

Cameră Wi-Fi
Vezi de la distanță, de pe smartphone sau web, ceea ce se întâmplă la tine acasă.

Senzor ușă/fereastră
Ești notificat atunci când senzorul detectează deschideri neautorizate, iar tu știi că nu ar trebui să fie nimeni acasă.

Priză inteligentă
Monitorizezi consumul de energie și pornești sau oprești de la distanță echipamentul electric conectat la prize.

Cei care vor să facă parte dintre cei 50 de clienți selectați să testeze Orange Smart Home pot aplica pe www.orange.ro/smarthome până pe 15 noiembrie 2015.

Orange are deja o tradiție de testare cu utilizatorii a produselor și serviciilor pe care le pregătește. Astfel de sesiuni de testare au fost realizate și pentru serviciul Orange TV, pentru stick-ul Orange TV, dar și pentru serviciul de internet de mare viteză 4G+.

Aplicatia Orange Smart Home este disponibila pentru sistemele de operare Android si iOS.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *