0

Vodafone Romania lanseaza campania de brand de 20 de ani si anunta internet nelimitat gratuit de Dragobete

Print

Vodafone Romania lanseaza o noua campanie de brand, construita in jurul mesajului „Ai puterea sa-ti faci viitorul”, prin care marcheaza aniversarea de 20 de ani de activitate pe piata din Romania. De asemenea, operatorul anunta o noua initiativa din seria acestei aniversari, oferind trafic de date nelimitat si gratuit pe 24 februarie 2017 pentru toti clientii sai mobili care au cartele preplatite, abonamente sau servicii dedicate companiilor. < Astfel, de Dragobete, acestia se vor putea sa se bucure de continut video de pe YouTube, sa faca cumparaturi online si sa le transmita urari celor dragi cu ajutorul social media fara niciun fel de limitare si fara costuri.

Vodafone Romania lanseaza campania aniversara de 20 de ani oferind internet nelimitat gratuit de Ziua Indragostitilor

Campania de comunicare pentru aniversarea a 20 de ani de Vodafone Romania se va desfasura in mediile TV, radio, print, digital si outdoor si este construita in jurul mesajului „Ai puterea sa-ti faci viitorul”. Spotul TV, care poate fi vizionat aici, prezinta povestea unui copil dintr-un sat izolat din Romania, al carui drum catre implinirea visului de a fi profesor este marcat de momente-cheie in care a fost ajutat de inovatiile in materie de tehnologie si de servicii oferite de Vodafone Romania pe parcursul celor 20 de ani. Copilul devenit acum profesor revine in satul natal si pregateste noile generatii de elevi pentru viitor, oferindu-le chiar si lectii pe mobil cu ajutorul solutiilor de transmisiune live, atunci cand acestia nu pot ajunge la scoala din cauza unor situatii neprevazute.

Vodafone

„De-a lungul istoriei sale de 20 de ani in Romania, brandul Vodafone a schimbat vietile oamenilor in mai bine, prin tehnologie, si i-a sustinut sa isi urmeze calea, prin inovatie. Spotul campaniei aniversare transpune modul in care acest brand a influentat viata oamenilor in povestea unui vis devenit realitate cu ajutorul inovatiei, punctand momente-cheie, cum ar fi primul apel realizat intr-o retea digitala mobila sau primul cent pe minut, inovatii care au facut istorie pe piata de telecomunicatii din tara noastra. Povestea va fi sustinuta si prin alte initiative inovatoare pe care le vom lansa in acest an aniversar”, a declarat Laura Barbu, Director Brand and Marketing Communications, Vodafone Romania.

Vodafone Romania aniverseaza 20 de ani pe tot parcursul anului 2017 printr-o serie de initiative dedicate clientilor, iar oferta de internet gratuit nelimitat de Ziua Indragostitilor a fost prima dintre acestea. Brandul Vodafone este prezent pe piata romaneasca din anul 2005, cand a achizitionat Connex, care si-a lansat serviciile in 1997. De-a lungul istoriei sale pe piata locala, operatorul a investit cu prioritate in inovatie, fiind primul care a furnizat servicii GPRS (in 2001) si mai apoi servicii 3G (in 2005) si 4G (in 2012). Lansarea primului serviciu de Relatii cu Clientii (in 1997), a primei fundatii corporative (in 1998), a serviciului de mesaje scurte – SMS – si a celor de date si fax (in 1998), precum si a primului serviciu de recunoastere automata a vorbirii (in 2014) se numara printre premierele pe care Vodafone Romania le-a marcat pe piata de telecomunicatii din tara noastra.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *