Cum aleg un rotopercutor/bormasina/flex etc? Probabil este o intrebare pe care ne-o punem cu totii inainte sa facem o achizitie. In ziua de astazi, cel putin in ceea ce priveste sculele electrice, exista pe piata o multitudine de branduri.
In cazul in care te intrebi de ce sa iti cumperi un rotopercutor SDS-Plus cand tu ai deja acasa o masina de gaurit cu percutie raspunsul e cat se poate simplu.
Bormasina cu percutie este destinata lucrarilor usoare, cum ar fi amenajarile interioare (de exemplu ca sa dai gaura in perete pentru galerii/tablouri) si, in general, pentru gaurirea materialelor moi (lemn, metal, BCA, materiale plastice). O problema care poate aparea la acest tip de scule, este ca indiferent de cat de bine este stransa mandrina, la gaurirea betonului exista riscul ca tija cilindrica a burghiului sa alunece intre bacuri. Acest lucru nu se poate intampla in cazul rotopercutoarelor datorita canalelor care exista pe burghiu.
Un exemplu de masina de gaurit cu percutie este Bosch GSB 550, are o putere constanta de 550 W, o greutate de pana in 2 kg si este destinata lucrarilor de intensitate medie. Schimbatorul de functii este amplast intr-o pozitie fireasca, astfel ca este foarte usor sa faci trecerea de la gaurirea fara percutie la gaurirea cu percutie. Cu bormasina cu percutie poti sa: montezi structuri usoare de lemn sau sa executi lucrari de la lacatuserie usoara, sa montezi obiecte sanitare, dar si sa montezi/asamblezi mobilier si bucatarii.
Ciocanul rotopercutor SDS-Plus, gasit astazi tot mai mult sub denumirea de rotopercutor SDS-Plus, este alegerea ideala in momentul in care ai de gaurit beton armat, beton dur in general. Rotopercutoarele de top au integrate toate cele trei functii: gaurire simpla (metal, otel, lemn sau meteriale plastice), gaurire cu percutie (beton, piatra, zidarie si alte materiale dure) si daltuire (functie utila atunci cand vrei sa spargi, sa indepartezi placaje ceramice, tenuieli). O alta caracteristica de care trebuie sa tii cont este ca rotopercutorul sa aiba mandrina interschimbabila, astfel incat sa poti schimba mandrina SDS-Plus cu mandrina rapida atunci cand ai nevoie sa folosesti burghie pentru lemn, metal etc (cu tija cilindrica, tija hexagonala).
Indiferent daca folosesti sculele in regim hobby (foarte rar), semiprofesional (mediu) sau profesional (zilnic), este important sa iti faci o lista cu specificatii tehnice, brand si buget, dar cel mai important este sa ai asteptari realiste: cu un rotopercutor Evotools nu poti sa faci acelasi lucru pe care il faci cu un rotopercutor Makita.
Rotopercutoarele se folosesc cu o gama larga de accesorii cu prindere SDS-Plus, cele mai cunoscute tipuri de accesorii sunt: burghie, dalti/spituri, carote, chiar si perii (doar daca au mandrina interschimbabila) daca vrei sa cureti rugina/vopsea.
Rotopercutoarele SDS-Max sunt mult mai puternice decat rotopercutoarele SDS-Plus si sunt destinate lucrarilor de tip industrial (santier), nu la lucrarile mici din jurul casei. Dezvolta o energie de percutie mult mai mare, de aceea nici un au functie de gaurire simpla. Se pot folosi cu accesorii SDS-Plus doar cu adaptoare speciale.