Vodafone Romania anunta principalii indicatori financiari pentru trimestrul incheiat la 30 septembrie 2018, potrivit rezultatelor raportate astazi de Vodafone Group Plc.
Vodafone Romania a inregistrat, in total, 9.730.487 de clienti la 30 septembrie 2018, indicator constant raportat la aceeasi perioada a anului trecut. Din numarul total de clienti, 8.990.849 sunt utilizatori ai serviciilor mobile.
ARPU mobil al Vodafone Romania s-a mentinut la 6.1 euro in cele trei luni incheiate la 30 septembrie 2018.
Veniturile din servicii aferente trimestrului incheiat la 30 septembrie 2018 au ajuns la 183,6 milioane de euro si continua sa creasca la nivelul de baza. Veniturile organice din servicii au scazut in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut cu 0,8% din cauza impactului negativ al tarifelor de interconectare (Mobile Termination Rates) de la 0,96 eurocenti/minut, la 0,84 eurocenti/minut pentru apelurile de voce mobila.
La 30 septembrie 2018, abonatii Vodafone Romania reprezentau 41,2% din baza de clienti mobili, iar utilizatorii serviciilor preplatite 58,8%. Ponderea abonatilor in baza totala de clienti mobili a crescut cu 2,2% fata de aceeasi perioada a anului precedent.
Consumul de date mobile a crescut cu 69% in trimestrul incheiat la 30 septembrie 2018, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.
„Pe parcursul trimestrului trecut, am continuat sa investim in retea si am lansat in premiera acoperire NarrowBand-IoT la nivel national, un pas important in acest sector de crestere unde companiile adopta proiecte IoT la scara larga. De asemenea, am accelerat planul de recrutare angajand profesionisti cu aptitudini de top in mai multe departamente, inclusiv in cel de relatii clienti pentru a le oferi acestora cele mai bune experiente si oferte”, a declarat Murielle Lorilloux, CEO Vodafone Romania.
Share the post "Vodafone Romania anunta rezultatele financiare pentru trimestrul incheiat la 30 septembrie 2018"