0

Vodafone lansează Cartela Banii Înapoi

București, 16 februarie 2023 – Vodafone lansează astăzi „Cartela Banii Înapoi”, un nou produs preplătit unic în România prin care, la fiecare reîncărcare a Cartelei Vodafone cu minimum 6 euro credit, utilizatorul primește înapoi valoarea reîncărcată în aplicația My Vodafone. Suma returnată este dublată dacă utilizatorul face reîncărcarea din aplicația My Vodafone.

 

Banii astfel acumulați pot fi gestionați în aplicația My Vodafone, unde clientul poate emite vouchere pe care le poate folosi ulterior pentru achiziții în Cartela Shop. Clienții pot alege dintr-o gamă variată de produse disponibile pe Cartela Shop, de la telefoane, gadgeturi, electronice, electrocasnice mici, dispozitive conectate pentru locuință, aspiratoare robot și trotinete electrice, la televizoare, ceasuri inteligente și articole promoționale, prin care Vodafone face viața ușoară clienților săi, acasă și la birou.

 

„Ne dorim ca utilizatorii de cartelă preplătită ai Vodafone să se bucure cât mai mult de calitatea rețelei noastre GigaNetwork 5G. Le punem, astfel, la dispoziție un produs nou pe piață care le aduce un beneficiu garantat la fiecare reîncărcare, returnându-le banii în contul My Vodafone sub forma de vouchere și oferindu-le astfel posibilitatea de a achiziționa telefoane și gadgeturi la alegere din Cartela Shop”, a declarat Nedim Baytorun, Consumer Business Unit Director, Vodafone România.

 

La acumularea a minimum zece euro, clientul poate solicita emiterea voucherului în aplicația My Vodafone. Voucherele au o valoare predefinită de 10, 20, 30, 40 sau 50 de euro. În funcție de numărul de reîncărcări și de valoarea acumulată, clienții pot emite mai multe vouchere.

 

Voucherele nu pot fi cumulate, au o valabilitate de 30 de zile de la emitere și pot fi folosite exclusiv online în Cartela Shop pentru achiziția de gadgeturi și articole promoționale, în limita stocului disponibil.

 

 

Despre Vodafone

 

Unică prin amploarea sa, ca cea mai mare companie de telecomunicații și tehnologie din Europa și Africa, Vodafone transformă modul în care trăim și lucrăm prin inovație, tehnologie, conexiuni, platforme, produse și servicii.

 

Vodafone operează rețele mobile și fixe în 21 de țări și colaborează cu rețele mobile în alte 47 de țări. La 31 decembrie 2022, aveam peste 330 de milioane de utilizatori de servicii mobile, peste 28 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix și 21 de milioane de clienți ai serviciilor TV. Vodafone este lider mondial în domeniul IoT (Internet of Things), conectând peste 155 de milioane de dispozitive și platforme.

 

Am revoluționat segmentul fintech din Africa prin M-Pesa, serviciu care a aniversat 15 ani în 2022. Este cea mai mare platformă fintech din regiune și oferă acces la servicii financiare unui număr de peste 50 de milioane de oameni într-un mod sigur, accesibil și convenabil.

 

Misiunea noastră este să „conectăm pentru un viitor mai bun”, folosind tehnologia pentru a îmbunătăți viețile, pentru a digitaliza sectoare critice ale economiei și pentru a facilita o societate digitală incluzivă și sustenabilă.

 

Ne-am angajat să reducem impactul companiei asupra mediului, astfel încât să putem atinge net zero al emisiilor din întreg lanțul nostru valoric până în 2040, ajutându-ne în același timp clienții să își reducă propriile emisii de carbon cu 350 de milioane de tone până în 2030. Facem pași importanți în reducerea deșeurilor rezultate din dispozitivele mobile și în atingerea obiectivului de a reutiliza, revinde sau recicla 100% din echipamentele noastre de rețea care devin redundante.

 

Credem în puterea conectării și în servicii digitale pentru a îmbunătăți societatea și economiile, lucrând alături de guverne pentru a digitaliza sănătatea, educația și agricultura și pentru a crea orașe mai curate și mai sigure. Produsele și serviciile noastre sprijină digitalizarea afacerilor, în special a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri).

 

Strategia noastră de incluziune urmărește ca nimeni să nu fie lăsat în urmă asigurând conectare, dobândirea de abilități digitale și dezvoltarea de produse și servicii relevante, care facilitează accesul la educație, sănătate și finanțe. Ne-am angajat, de asemenea, să dezvoltăm o forță de muncă diversă și incluzivă, care să reflecte clienții și societățile în care activăm.

 

Pentru mai multe informații, vizitați www.vodafone.com, urmăriți-ne pe Twitter la @VodafoneGroup sau conectați-vă cu noi pe LinkedIn la www.linkedin.com/company/vodafone.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *