0

Ateliere Fără Frontiere a recondiționat 4.000 calculatoare uzate, care au ajuns în 258 de laboratoare de informatică din România

București, 23 februarie 2023. Abordarea unei atitudini mult mai responsabile a tuturor companiilor față de mediul înconjurător vizează și respectarea calendarului impus României, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, față de colectarea și reciclarea deșeurilor electrice și electronice (DEEE). O astfel de atitudine poate fi transpusă în proiecte care, ulterior, să fie valorificate în sprijinul educației. Asociația Ateliere Fără Frontiere (AFF) se implică activ în această direcție și reiterează importanța reutilizării și reciclării DEEE, cu atât mai mult cu cât Uniunea Europeană a stabilit o rată minimă de colectare de 65% din media echipamentelor electrice și electronice puse pe piață în ultimii 3 ani, un obiectiv major pentru orice producător de astfel de echipamente.

În 2022, prin programul ”Dăm Click pe România”, AFF a dotat cu 4.000 de calculatoare recondiționate 258 din instituțiile de învățământ deficitare la acest capitol. Calculatoarele au fost dedicate laboratoarelor de informatică din școlile cu precădere din mediile defavorizate, acolo unde acestea nu au mai primit investiții în tehnologie de foarte mulți ani. Mai concret, ”Dăm Click pe România” a ajuns la 50.000 de copii din toate județele țării, pentru care acomodarea cu noțiunile digitale de bază a devenit mult mai facilă. În total, au fost colectate 118.000 de piese pentru echipamente de deșeuri electrice și electronice, din care au fost recondiționate 13,5%. Mai mult, datorită acestui program, 584.064 kg de emisii de CO2 au fost evitate.

”AFF recondiționează 13,5% din tot ceea ce colectează, cu impact pozitiv atât asupra mediului dar și în educația digitală. Ne dorim să lansăm un nou program adresat unităților de învățământ și ONG-urilor care au nevoie de calculatoare. În acest scop, facem un apel către toate companiile să se implice în activități de CSR și să dezvolte proiecte pentru a ajuta la digitalizarea educației. Avem nevoie în continuare de DEEE-uri, în special de echipamente IT, pe care companiile, dar și persoanele fizice să ni le predea gratuit”, declară Damien Thiery, Director General Ateliere Fără Frontiere.

În acest scop, este nevoie și de implicarea autorităților publice locale, care să inițieze proiecte pentru investiții în centre de colectare a DEEE, la scară largă.  La fel cum este nevoie de modele de business pentru economia circulară și de evidențierea unor politici care să susțină nu doar colectarea și reciclarea, ci și reutilizarea acelor echipamente aflate încă într-o stare bună de funcționare. În luna martie intră în vigoare și noua Lege (nr. 42/2023) privind aprobarea procedurii de pregătire pentru reutilizare a DEEE şi a cerinţelor de raportare şi monitorizare a echipamentelor destinate programelor dezvoltate de companii. Printre altele, această lege are ca obiect asigurarea transpunerii în legislaţia naţională a unor dispoziţii din Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 referitoare la DEEE.

”Prin activitatea noastră, suntem conectați la tot ceea ce se întâmplă în acest domeniu și gândim programe care să aibă o dinamică favorabilă în mediul de învățământ românes. Știm că foarte mulți elevi, care nu au avut niciodată acasă un calculator, își doresc să evolueze din punct de vedere tehnologic. Totodată, în 2022, prin programul de integrare pe piața muncii inițiat de AFF, 27 de persoane vulnerabile au fost angajate în atelierul educlick al asociației  pentru colectarea, dezmembrarea și recondiționarea DEEE, dintre care 9 au fost persoane refugiate din Ucraina”, declară Damien Thiery, Director General Ateliere Fără Frontiere.

Anul acesta, programul de dotare al școlilor cu calculatoare recondițioante ”Dăm Click pe România” se va afla la a patra ediție și se va desfășura, la fel ca în 2022, cu susținerea financiara a Kaufland România și OMV Petrom, cei doi parteneri strategici ai Ateliere Fără Frontiere în lupta pentru educația digitală.

Calculatoarele donate prin ”Dăm Click pe România” fac parte din procesul de economie circulară al Ateliere Fără Frontiere, prin care asociația preia echipamentele IT uzate și alte DEEE în calitate de colector autorizat de la companii și diverse organizații, cu scopul de a fi recondiționate de către angajații aflați în programul de inserție socio-profesională, cu scopul final de a fi donate către școlile din zone vulnerabile din țară. Companiile care vor să susțină Asociația în acest demers pot preda echipamentele IT pe care nu le mai folosesc printr-un mesaj la adresa: colectare@atelierefarafrontiere.ro

De asemenea, Ateliere Fără Frontiere are în derulare și un serviciu personalizat de calcul al amprentei de CO2, destinat inclusiv organizării fluxurilor de deșeuri și de raportare a acestora.

***

Despre Ateliere Fără Frontiere:

Asociația Ateliere Fără Frontiere (AFF) este o organizație non-profit, înființată în 2008 pentru integrarea pe piața muncii a persoanelor vulnerabile. Ca să își îndeplinească misiunea, AFF a creat trei întreprinderi sociale de inserție prin activitatea economică – educlick, remesh și ferma bio&co, în care oferă servicii personalizate de acompaniere socială și pedagogică pentru formarea de competențe persoanelor care cumulează multiple dificultăți la angajare (șomaj de lungă durată, adicții, dizabilități, abandon școlar, violență domestică, trafic de persoane, probațiune, pedepse privative de libertate, lipsă locuință etc).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *