0

Noul Veeam Backup pentru Microsoft 365 v7 ofera cea mai avansata protectie impotriva atacurilor cibernetice

COLUMBUS, Ohio – 28 februarie 2023: Veeam® Software, liderul în protecția modernă a datelor, a lansat astăzi o nouă versiune a produsului Veeam Backup pentru Microsoft 365 soluția numărul 1 de backup și recuperare de date pentru Microsoft 365, inclusiv pentru Microsoft Exchange Online, SharePoint Online, OneDrive for Business și Microsoft Teams. Veeam Backup pentru Microsoft 365 v7 asigură protecție sporită pentru peste 14 milioane de utilizatori, cu ajutorul opțiunilor extinse de protectie prin imuabilitate și a capabilităților avansate de monitorizare și analiză pentru întreaga infrastructură de backup. Toate acestea sunt implementate împreună cu posibilitatea de a gestiona mai ușor BaaS (Backup as a Service), printr-o integrare mai bună cu Veeam Service Provider Console.

„Microsoft 365 este un instrument de comunicare esențial pentru multe organizații, iar protejarea datelor generate prin acesta nu a fost nicicând mai importantă”, a declarat Danny Allan, CTO & Vicepreședinte Senior  Product Strategy, Veeam. „Având în vedere că 78% dintre organizații aleg să-și protejeze datele stocate în Microsoft 365 fie cu ajutorul unor părți terțe, fie prin servicii de tip BaaS, companiile admit că au o nevoie din ce în ce mai mare să-și protejeze și să-și recupereze rapid datele critice în urma unui atac inevitabil de tip ransomware sau cibernetic. Veeam depune eforturi constante pentru a ajuta business-urile să funcționeze fără întreruperi, iar cea mai recentă versiune de Backup pentru Microsoft 365 aduce mai multă liniște organizațiilor și totodată mai multă încredere că datele lor sunt protejate.”

Printre principalele beneficii ale Veeam Backup pentru Microsoft 365 v7 se numără:

  • Backup-uri imuabile:Acestea asigură protecția datelor Microsoft 365 împotriva atacurilor ransomware. Backup-urile imuabile pot fi stocate în orice mediu de stocare, inclusiv Microsoft Azure Blob/Archive, Amazon S3/Glacier, respectiv se poate opta pentru o stocarea compatibilă S3 cu suport pentru Object Lock S3.
  • Vizibilitate completă:Integrarea cu Veeam ONETM și platforma Veeam Data Platform oferă capabilități de monitorizare avansată, dar și rapoarte și alerte pentru backup-ul Microsoft 365, asigurând fiabilitatea întregii strategii de recuperare.
  • Gestionare cu ușurință a serviciilor de tip BaaS: acum există mai multe opțiuni de backup pe care utilizatorii le pot face pe cont propriu (self-service), incluzând monitorizări și  operațiuni de recuperare de date.

Versiunea 7 oferă și două integrări ale Veeam Backup pentru Microsoft 365: una cu Veeam ONE, respectiv Veeam Service Provider Console. Opțiunile avansate de monitorizare și raportare livrate prin intermediul Veeam ONE v12 permit monitorizarea proactivă a backup-ului Microsoft 365 și a resurselor de stocare prin intermediul unui dashboard ușor de accesat. Utilizatorii primesc alerte pentru a rezolva imediat problemele apărute și pot utiliza rapoarte de calitate (SLA) pentru a se asigura că obiectivele de recuperare a datelor în cazul unui atac (recovery point objectives – RPO) sunt respectate.

A doua integrare se bazează pe caracteristicile existente din Veeam Service Provider Console, care permite organizațiilor să aibă un control crescut atunci când utilizează servicii de tip BaaS pentru backup-urile Microsoft 365 cu un partener Veeam Cloud & Service Provider (VCSP). Utilizatorii vor avea autonomie pentru a-și crea backup-uri, a-și monitoriza datele protejate și a le recupera în orice moment, fără asistență din partea furnizorului de servicii. În plus, integrarea securizată a datelor, facturarea automată și integrările prin REST API oferă companiilor o experiență de utilizare unitară și mai ușoară .

În plus față de Microsoft Exchange Online, SharePoint Online și OneDrive for Business, portalul self-service de recuperate de date include acum asistență și pentru Microsoft Teams. Utilizatorii pot alege propriile puncte de recuperare și pot recupera foldere SharePoint Online și OneDrive for Business.

Veeam Backup pentru Microsoft 365 v7 este disponibil de acum și poate fi adăugat la noile pachete Advanced sau Premium ale Veeam Data Platform ca extensie de platformă sau poate funcționa ca ofertă independentă.

Veeam va prezenta noua platformă Veeam Data Platform în timpul evenimentului VeeamON 2023, eveniment dedicat experților în protectia și recuperarea datelor, care va avea loc în perioada 22-24 mai, în Miami, Forida, SUA și online. Conceput special pentru profesioniștii în backup și recuperarea datelor, VeeamON 2023 oferă participanților ocazia de a-și extinde abilitățile tehnice, de a-și împărtăși cunoștințele din industrie, de a socializa cu alți experți și de a se bucura de conținut exclusiv, livrat de către Amazon Web Services (AWS), Hewlett Packard Enterprise (HPE) și alții. Înscrierile pentru evenimentul live pot fi făcute de acum.

Pentru mai multe informații, accesați www.veeam.com.

Citate analiști și parteneri

„Veeam este un partener valoros, care inovează cu noi capabilități de backup pentru Microsoft 365 și Teams. Suntem entuziasmați de noua funcționalitate de backup cu suport pentru imuabilitate a Veeam Backup pentru Microsoft 365 v7. Aceasta ajută la protejarea împotriva atacurilor ransomware și oferă o reziliență suplimentară a datelor Microsoft 365 din cloud, iar funcționalitățile acesteia permit utilizatorilor să stocheze backup-urile în Azure Blob, asigurându-se că toate datele sunt în siguranță și sunt conforme cu reglementările curente.” – Yaron Hezroni, Director of Product Management, Microsoft

„Multe organizații cred în mod eronat că datele și aplicațiile lor vor beneficia de backup-uri și recuperări automate, doar pentru că acestea sunt livrate ca serviciu. În realitate, lucrurile nu stau deloc așa. În cazul Microsoft 365, am identificat o majoritate covârșitoare a companiilor care raportează faptul că nu sunt capabile să recupereze 100% din datele lor, acesta reprezentând fundatia pentru aplicațiile critice. O soluție ca Veeam reprezintă cheia succesului tocmai pentru că ajută atât din punct de vedere tehnic, cât și din punct de vedere al business-ului Și, în plus, nu este necesar ca echipele tale să dețină doctorate în materie de backup și recuperare pentru a o implementa.” – Christophe Bertrand, Practice Director, Enterprise Strategy Group

„Imuabilitatea este o caracteristică cheie și o cerință de bază pentru Admiral, deci este excelent să vedem această funcționalitate în versiunea 7. Protejarea datelor este prioritară pentru noi. Rulăm o varietate de rapoarte utilizând Veeam ONE pentru Veeam Backup & Replication și resimțim o mai mare aliniere cu Veeam Backup pentru Microsoft 365 și capacitățile sale de raportare. Noile funcționalități de monitorizare și raportare integrate în Veeam ONE sunt niște beneficii esențiale pentru noi.” – David Loveless, Infrastructure Manager, Admiral

„Backupurile imuabile vor ajuta la creșterea securității datelor noastre și sunt perfect integrate cu funcționalitatea cloud-ului Azure. Capacitățile de monitorizare și integrarea portalului de self-service cu Microsoft Teams vor face viața inginerilor mult mai ușoară.” – Aleh Sadaunichy, Network & Architect Manager, Lyreco Group

Despre Veeam Software

Veeam® oferă organizațiilor reziliență în mediul cloud hybrid cu ajutorul serviciilor de securitate, protecție și recuperare a datelor. Platforma Veeam Data Platform oferă o singură soluție pentru mediile cloud, virtuale, fizice, SaaS și Kubernetes, care oferă companiilor siguranța că aplicațiile și datele lor sunt protejate și disponibile în orice moment pentru a asigura funcționarea business-urilor fără întreruperi. Cu sediul central în Columbus, Ohio, și birouri în peste 30 de țări, Veeam protejează 450.000 de clienți din întreaga lume, inclusiv 82% de companii din Fortune 500 și 72% din Global 2000. Ecosistemul global al Veeam include peste 35.000 de parteneri tehnologici, distribuitori și furnizori de servicii, precum și parteneri aliați. Pentru a afla mai multe, vizitați www.veeam.com sau urmăriți Veeam pe LinkedIn @veeam-software și Twitter @veeam.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *