3

Inaugurarea noii piste flexibile de pe Aeroportul International Iasi alaturi de prea sfintiti, aghiazma, politicienti si muritori de rand

Astazi la Iasi s-a inaugurat cea mai moderna pista de decolat si aterizat avioane din Romania, da stiu, suntem primii din nou, adica prima Universitate din tara, aici a avut loc scrierea si publicarea primei lucrari filozofice romanesti, tot de aici a izbucnit prima miscare de eliberare a Greciei de sub imperiul Otoman, primul monument din tarile romane (Obeliscul cu lei din parcul Copou), prima expozitie romaneasca, primul muzeu din tara, primul Teatru National, prima banca de credit ipotecar din tara noastra, aici la Iasi au aparut primele timbre, prima Universitate de Medicina, primul Teatru Evreiesc si multe altele (vezi wikipedia), dar ideea este alta…

Prima pista moderna din tara noastra se inaugureaza astazi la Iasi, lucru frumos mai ales ca a fost terminata cu vreo 9 luni inainte de termen, lucru mai rar intalnit in frumoasa noastra tara, ceea ce nu inteleg eu este rolul bisericii in toata treaba asta. Adica la acest eveniment au fost prezenti IPS (presupun ca inseamna Inaltul Prea Sfintit) Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei si Episcopul Romano Catolic, Petru Gherghel pentru sfintirea pistei. Pe langa faptul ca suntem vai de capul nostru, mai dam bani si la preoti pentru a arunca cu o apa pe ciment, in scopul de binecuvantare.

Foto Inaugurare pista noua Aeroportul International Iasi

Consider ca in secolul in care traim, ar trebui ca lucrurile sa evolueze si aici nu ma refer la tehnologie ci la mentalitate, lucrurile importante si realizarile trebuiesc recunoscute de catre muritorii de rand nu de catre divinitate. Nu cred ca e normal ca un preot, indiferent de rangul lui, sa mearga cu masini scumpe si sa fie plin de metale pretioase folosite pe post de accesorii divine, si sa se plimbe cu trafaletul pe pista dintr-o parte in alta pentru ca asta e datina la noi, adica lucrurile astea se faceau acum 2000 de ani in urma, de ce le mai facem si acum?

10612686_481845111919172_3393017817609668462_n

Ma bucur ca presedintele Consiliului Judetean, Cristian Adomnitei s-a tinut de treaba si a aratat fapte nu vorbe precum alti papagali la costum ce au dat cu pumnul in masa si doar atat s-a ales de pe urma lor, dar totusi as prefera ca la un asemenea eveniment, sa fie invitata spuma investitorilor locali, cei care au afaceri si au de castigat cel mai mult de pe urma unui aeroport modern, ca la urma urmei ei sunt cei care fac banii sa se invarta si daca lor le este bine si muritorilor de rand cat si statului ii este bine.

Mi-ar fi placut sa vad un Nea’ Fanica ce nu a mers in viata lui cu avionul sa fie adus la aeroport cu una din masinile oficiale marca BMW si sa i se explice ca prin metoda asta moderna poate merge sa-si viziteze copii si nepotii ce locuiesc in alte colturi ale lumii sau care sunt plecati la studii in alte tari si ca asta e unul din motivele pentru care nu au fost bani suficienti ca sa se termine celelalte lucrari din oras pentru acesta era mult mai important.

S-a zambit, s-au strans mainile, fotografii, multumiri celor implicati, inclusiv si numele lui Relu Fenechiu zis Transformator s-a auzit care e plecat la “facultate” pentru cativa ani. Frumoasa ieseanca Simona Gherghe a fost moderatorul evenimentului, un lucru ce pare misto, prefer ca prezentarea sa fie facuta de unul de al nostru decat un strain care citeste 3 randuri si pleaca gandindu-se ca a mai luat un ban fara sa i se simta bucuria si implicarea emotionala in astfel de lucruri.

Cu ceva timp in urma, minunatul nostru primar venise cu ideea de a schimba numele aeroportului, ceea ce insemna un nou proiect european, noi dosare, noi acte, timp pierdut, batai de cap si multi bani cheltuiti inutil, astazi sta mandru ca un adevarat procreator al inaripatelor metalice, desi acum cateva luni in urma era sa puna proiectul in pericol de a ramane fara finantare.

Ca sa revenim la inaugurare, momentul culminant al evenimentului a fost prima aterizare pe noua pista, a unui avion Boeing 737-300 Deva ce a venit de la Roma, iar pompierii au realizat un arc de apa, aeronava trecand pe dedesubt.

Mai multe poze:

Sursa Foto 1 si 2.

3 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *