Mai țineți minte când Chiricheș s-a transferat de la Steaua la Tottenham în 2013? Transferul a rămas de atunci în topul celor mai scumpi jucători transferați din Liga 1, fiind pe locul 3, la o distanță foarte mică de primele două locuri. Din păcate, nivelul fotbalului în România a scăzut dramatic de la an la an, iar acest lucru se datorează în principal unei lipse de investiții în dezvoltarea tinerilor. Am văzut ce a reușit Viitorul Constanța în doar câțiva ani, cu un plan și un sistem bine pus la punct pentru cei mici, care i-a ajutat să se modeleze și să își dezvolte abilitățile.
Ca o scurtă istorie, Viitorul a oferit, după doar 5 ani de la înființarea Academiei de tineret, peste 100 de jucători la loturile naționale, în toate categoriile de vârstă. Hagi a investit aproximativ 15 milioane de Euro în proiect, iar declarația pe care a făcut-o ar trebui să rămână în istorie în România, deoarece este primul și, totodată, ultimul cu un astfel de proiect: „Noi nu am facut Academia să producem un jucător, ci să producă jucători.” Deși nu avem un jucător din Academia Hagi în topul celor mai scumpi jucători transferați din Liga 1, ei au îmbogățit comunitatea în moduri în care nu ne-am fi putut imaginat. Acestea fiind spuse, care sunt cei mai scumpi jucători care au plecat din Liga 1 peste hotare?
Alexandru Mitriță
Alexandru Mitriță este probabil unul dintre cei mai puțini cunoscuți jucători români și nu înțeleg de ce. În momentul de față, el joacă la Al-Ahli, fiind împrumutat de la New York City FC.
În anul 2018, Alexandru Mitriță a fost transferat de la Craiova la New York City pentru 8 milioane de Euro, iar, la scurt timp după venirea sa, s-a făcut remarcat prin stilul de joc rapid și prin multitudinea de goluri marcate.
Valentin Mihăilă
În anul 2020, la doar 20 de ani, Valentin Mihăilă a fost transferat de la Craiova la Parma pentru suma de 8.5 milioane de Euro. El este foarte tânăr, iar un astfel de transfer nu poate decât să ne bucure, deoarece are un potențial enorm.
Vlad Chiricheș
Vlad Chiricheș a fost în topul celor mai scumpi jucători care au plecat din liga 1 de foarte mult timp. El a fost vândut la Tottenham pentru 9.5 milioane de euro de Steaua, în anul 2013.
Nicolae Stanciu
În anul 2016, după mai multe rezultate bune, Steaua a reușit să îl vândă pe Nicolae Stanciu la Anderlecht, pentru 10 milioane de Euro. Astăzi el joacă in Cehia, pentru Slavia Praga.
Dennis Man
La începutul acestui an, FCSB a reușit să îl vândă pe Dennis Man la Parma pentru o sumă record, și anume 13 milioane de Euro. Iar, datorită situației din România, e posibil ca transferul să rămână pe primul loc în top pentru foarte mulți ani.