0

Logitech lansează Z607, un nou sistem audio cu sunet surround

logitech-z607_lifesyle

Logitech lansează Z607, un nou sistem audio 5.1 care dispune de conexiune Bluetooth și se poate conecta la toate tipurile de surse audio. Sistemul audio permite redarea sunetului de la televizor, telefon sau PC utilizând conexiunea prin Bluetooth, cablu RCA sau mufă jack 3.5mm. Mai mult de atât, poate reda conținut audio direct de pe un card SD sau unitate de stocare USB, precum și radio FM. Având un cablu cu o lungime mai mare de 6 metri, nu este necesară reamenajarea camerei pentru a beneficia de un sunet clar și puternic, deoarece boxele pot fi amplasate cu ușurință în poziția optimă pentru a asigura sunetul surround.

“Majoritatea oamenilor accesează muzică utilizând mai multe surse – telefon, PC, card SD sau unități de stocare USB – și doresc să aibă posibilitatea de a reda conținutul audio de la oricare dintre acestea. Cu Logitech Z607, vă puteți bucura de un sunet incredibil indiferent de sursa audio”, a declarat Philippe Depallens, manager general Logitech Audio. “Pur și simplu îl amplasați în locul dorit și apoi selectați dispozitivul de pe care să fie redată muzica preferată, folosind un panou de control situat pe subwoofer sau folosind telecomanda inclusă în pachet. Este atât de ușor!”

Cu o putere maximă de 160 W și un difuzor de subwoofer de 5,25 inchi, Logitech Z607 redă un sunet puternic, cu note înalte clare și bass profund indiferent dacă sursa audio este televizorul, telefonul, tableta, un PC sau oricare alt dispozitiv.

logitech-z607_2

Boxele satelit dispun de cabluri de 6,2 metri ceea ce oferă posibilitatea de a amplasa sistemul audio cu ușurință în poziția optimă de a asigura un sunet surround fără a fi nevoie de o reamenajare a încăperii. Boxele pot fi așezate oriunde, pe birou, pe console, pe masă sau montate pe perete iar sunetul poate fi controlat din orice punct al camerei, aflat într-o arie de până la 10 metri, utilizând o telecomandă compactă. Această telecomandă permite redarea, întreruperea sau omiterea anumitor melodii, controlul volumului, selectarea tipului de conexiune, schimbarea posturilor de radio și numeroase alte funcții.

Preț și disponibilitate

Sistemul audio Logitech Z607 este disponibil pe Logitech.com, la un preț recomandat de 129 euro iar în România va fi disponibil începând cu luna decembrie. Mai multe informații se găsesc pe Logitech.com, blog sau rețelele de socializare Logitech.

logitech-z607_3 logitech-z607_4 logitech-z607_5

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *