0

Traseul „Via Soarelui” a fost inaugurat

București, 29 iunie 2023: Traseul Via Soarelui, ce unește 15 localități din arealul Dealul Mare, a fost finalizat și inaugurat. Asociația Zi de Bine, împreună cu Centrul Cultural și Comunitar Nucu, au inaugurat primii 20 de kilometri de traseu tematic pentru iubitorii de natură. Traseul a fost marcat cu borne realizate în piatră, de singurul meșter pietrar de pe traseu, și promovează cramele, tradițiile locale și producătorii locali, obiectivele turistice, meșterii și peisajele românești.

Evenimentul de inaugurare a început cu un mini-brunch și câteva gustări delicioase de la producătorii locali. Apoi, aproape 100 de persoane, adulți și copii,  au pornit la pas sau cu bicicletele pe noul traseu, pentru a testa ruta amenajată și a descoperi frumusețile ascunse ale regiunii Dealul Mare.

Partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România, UniCredit Bank și Leroy Merlin, au oferit 25.000 de euro pentru realizarea acestui proiect.

„Am împărțit o slană dumnezeiască, bună și ușoară de ți se topea pe limbă. Și o telemea scârțâitoare clasa întâi. Și o rață la ceaun. Și priveliști spectaculoase la primul popas. Și o gură de aer bătut de vântul de pe coline. Sub amenințarea norilor de furtună s-a rostogolit prima roată de biclă pe Via Soarelui, proiectul susținut de ZI de BINE în luna iunie. Și ne-am bucurat că prietenii cu natura, cu drumețiile, cu bicicleta sau mersul pe jos, s-au aventurat alături de noi cu bucuria pe care o ai atunci, la începuturile oricărui drum”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.

Traseul a fost curățat și igienizat, au fost amenajate două popasuri cu bănci, iar pe hartă apar acum puncte gastronomice, locuri cu priveliști deosebite, crame, meșteșugari și cazări unde turiștii pot rămâne peste noapte. Astfel, călătorii se vor putea bucura de un traseu care, la finalizarea lui, se va întinde pe o distanță de 150 de km, străbătând  județele Prahova și Buzău. 

Prima bornă de pe Via Soarelui se va afla chiar la Conacul Nucu din orașul Urlați, județul Prahova.

“Via Soarelui – ce călătorie! Îmi iau un scurt răgaz să mă bucur de priveliștea de la km 3 de pe traseu, admirând viile și ascultând glasurile naturii. Despre asta va fi vorba și mai departe în tot ceea ce înseamnă Via Soarelui – un traseu pe care l-am gândit să lege oameni, pasiuni, crame, conace, peisaje, gusturi, experiențe și care să ne scape de aglomerația urbană gălăgioasă!”, a adăugat Mircea Crisbășanu, vicepreședinte Asociația Centrul Cultural și Comunitar Nucu.

Inițiatorii acestui proiect și-au propus ca traseul tematic Via Soarelui să aducă astfel împreună iubitorii de vinuri bune, gastronomie și drumeții, meștesugarii de poveste, promovând în acest fel obiceiurile locale.

Cei care doresc să susțină proiectele realizate de Asociația Zi de Bine, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845, prin donarea zilei de naștere sau prin completarea formularului 230, prin care pot redirecționa, gratuit, 3,5% din impozitul pe venit către o cauză socială. Mai multe metode de implicare pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza.

Despre Asociația Zi de BINE 

Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația susține câte un ONG în fiecare lună a anului și încurajează oamenii să-și doneze ziua de naștere pentru un proiect social.

Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se anunță cauza susținută și sunt descrise nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii află ce s-a întâmplat cu banii și sunt invitați să vadă rezultatul implicării lor.

Dacă aveți un proiect în care credeți dar pentru care nu ați găsit încă finanțare, îl puteți înscrie pe www.zidebine.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *