0

Visele, puntea dintre două lumi

Una dintre preocupărilor psihologilor este reprezentată şi de studiul activităţii bioelectrice de la nivelul creierului în timpul somnului. Undele care se manifestă în starea de relaxare specifică somnului, se numesc unde afla. Tot psihologii sunt cei care şi-au îndreptat atenţia spre delimitarea stadiilor de somn, delimitând trei stadii non-REM, în care somnul ajunge în starea profundă şi un stadiu REM, în care somnul este denumit paradoxal şi în care se produc visele. Mişcările oculare, care de la o dinamică lentă, trec la fluctuaţii foarte rapide, fenomen care se produce atunci când intrăm în starea REM-rapid eye movement, sunt cele care confirmă o activitate cerebrală foarte intensă, specifică visului.

Visul

Până în prezent nu există o ştiinţă care să poată explica de ce visăm. Studiile psihologilor sunt cele care confirmă faptul că în stadiul de somn REM, trăim această experienţă a visului. Astfel, în stadiul REM visele noastre conţin imagini vizuale clare, determină senzaţii şi ne includ într-o lume aparte. Există vise şi în stadiile non-REM, însă acestea sunt constituite în imagini haotice, frânturi fără continuitate. Tot supus studiului a fost şi impactul visului asupra omului. Se pare că dacă am fi privaţi de vise, dacă nu am mai visa nimic, ar creşte foarte mult riscul de a ne dezechilibra la nivel psihic. Astfel, acest fenomen fascinant al viselor din timpul somnului a fost şi încă este studiat de către psihologi. Se pare că visele îşi au rădăcini în fiecare dintre trăirile noastre de peste zi, în frământări, nelinişti şi dorinţe, în frustrări şi împliniri, aşa cum se acceptă şi ipoteza că visele sunt un rod al imaginaţiei. Visele sunt pline de simboluri, adaptate fiecăruia dintre noi, sunt influenţate de schimbările din viaţa noastră şi pot avea chiar şi conotaţii spirituale, atunci când se încadrează în categoria viselor premonitorii. Astfel, un vis poate fi o simplă înşiruire de imagini, poate transmite o poveste, dar are şi capacitatea de a trasmite un mesaj foarte clar, studiile demonstrând că există posibilitatea de a ne rezolva anumite probleme prin intermediul decodării anumitor vise.

Indiferent ce înseamnă şi cum se produce un vis, indiferent dacă parcurgem perioade pline cu coşmaruri sau, din contră, visele ne oferă experienţe fascinante, avem tendinţa fiească de a ne lăsa influenţaţi de acestea. Cu toţii ne dorim să visăm frumos, tocmai pentru a ne deconecta de la cotidian, context în care acceptăm că subconştientul nostru are un rol important în producerea unui vis, venind ca un răspuns la ceea ce parcurgem în mod conştient.

Un somn bun şi vise frumoase

Dorim să ne trezim dimineaţa şi să ne aducem aminte un vis frumos, astfel că vom face tot ce putem pentru a ne asigura un spaţiu destinat somnului, comod, plăcut, călduros, foarte primitor şi familiar. Poziţia patului, mărimea pernei, textura de la husa de pilota, culorile lenjeriei, aroma din cameră, calitatea aerului, temperatura ambientală, toate ne vor influenţa psihicul şi ne vor ajuta să ne asigurăm un somn bun, pe cât posibil plin cu vise frumoase, apte să ne reîncarce energetic pentru a porni cu forţe proaspete într-o nouă zi.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *