Senzorul de imagine personalizat de 1 inci, cipul de procesare a imaginii dedicat şi capacitatea de încărcare a bateriei până la 50% în aproximativ opt minute sunt doar câteva dintre avantajele acestui smartphone care va ajunge şi în România
Bucureşti, 22 februarie 2023 – vivo anunţă lansarea pe piaţa europeană a celui mai nou flagship, smartphone-ul vivo X90 Pro. Aflat la a treia generaţie şi fiind rezultatul parteneriatului strategic cu ZEISS, smartphone-ul oferă funcţii excepţionale de fotografiere şi performanţă semnificativ îmbunătăţită datorită configuraţiei cu două cipuri flagship. Pe primul loc pe lista de specificaţii se află cel mai mare senzor de imagine de până acum, precum şi noul cip vivo V2 de procesare a imaginii, cu ajutorul cărora vivo doreşte să îşi consolideze poziţia de lider în ceea ce priveşte calitatea imaginilor obţinute cu un smartphone.
„Suntem foarte încântaţi să aducem în Europa cel mai nou flagship vivo. Noul vivo X90 Pro combină cele mai bune tehnologii de imagistică din industrie, proiectate în colaborare cu ZEISS, cu cele mai noi tehnologii computerizate dezvoltate atât intern, cât și împreună cu MediaTek, pentru a răspunde celor mai exigente aşteptări la fotografiere sau filmare, inclusiv în scenele cu luminozitate redusă“, a declarat Erik Zhu, director general al biroului reprezentativ vivo în România. „Aşteptăm cu nerăbdare să primim feedback de la clienţi şi parteneri şi suntem încrezători că noul membru al seriei X se va regăsi din nou printre cele mai bune echipamente de imagistică din industrie.“
„În acest moment, asistăm la o depăşire a limitelor în domeniul imaginilor realizate cu dispozitive mobile: calitatea deosebită a imaginii a devenit un factor esenţial pentru fotografierea cu un smartphone, iar flagshipurile precum vivo X90 Pro le permit utilizatorilor să obţină rezultate la nivel profesional. Tehnologiile hardware şi software se îmbină perfect, ajutate de inteligenţa artificială. Astfel, utilizatorii obţin rezultate profesionale fără a fi necesar să aibă cunoştinţe de fotografiere aprofundate“, a declarat Oliver Schindelbeck, Senior Smartphone Technology Manager, ZEISS Consumer Products.
Specificaţii avansate pentru imagine, un salt tehnologic important
Cel mai nou produs creat în colaborare de vivo şi ZEISS, vine cu numeroase îmbunătăţiri pentru o experienţă uimitoare la fotografiere şi filmare. Include o configuraţie nouă cu cele trei camere principale pentru a creşte semnificativ sensibilitatea la lumină, procesarea culorilor naturale şi stabilizarea imaginii, pentru o experienţă intuitivă de utilizare a camerei, invitându-i atât pe fotografii profesionişti cât şi pe cei amatori să surprindă momente excepţionale.
„Vedeta“ incontestabilă este senzorul de imagine personalizat IMX989 de 1 inci, cel mai mare senzor folosit până acum în acest domeniu. În comparaţie cu alte echipamente cu senzor de 1 inci, camera frontală de 50 de megapixeli oferă o diafragmă f/1,75, pixeli mari de 3,2 μm într-o configuraţie 4-în-1, permiţând un aport mai mare de lumină per pixel, pentru imagini mai clare şi mai intense. Zona fotosensibilă a senzorului a fost extinsă cu 77% faţă de flagshipul de anul trecul, vivo X80 Pro, iar capacitatea de captură a luminii a crescut cu 43%.
O altă îmbunătăţire importantă este camera pentru portret de 50 de megapixeli, cu configuraţie cu distanţă focală fixă de 50 milimetri. În spatele lentilei avem un senzor IMX758 care asigură o diafragmă f/1.6, permiţând surprinderea de portrete cu detalii subtile chiar şi în condiţii de luminozitate redusă. Pornind de la funcţiile pentru portret foarte apreciate la modelul anterior, noul smartphone oferă funcţii de portret îmbunătăţite, la care poate avea acces orice utilizator al modelului vivo X90 Pro.
Cele trei camere principale menţionate mai sus includ şi o cameră grandangulară, 108 grade, cu distorsiune extrem de redusă, cu senzor Sony IMX663 de 12 megapixeli şi diafragmă f/2,0, ajutând utilizatorii să obţină cadrul perfect chiar şi atunci când se află aproape de subiect.
X90 Pro foloseşte în premieră tehnologie dedicată pentru stabilizarea optică a imaginii (OIS), dezvoltată de vivo, ceea ce permite corectarea mai inteligentă şi precisă a stabilizării în comparaţie cu OIS standard, obţinând astfel certificarea CIPA Level 4 pentru stabilizarea imaginii, care indică un nivel profesional al configuraţiei.
Funcţii specifice camerelor profesionale, pentru a surprinde orice moment din zi sau din noapte
Noul vivo X90 Pro beneficiază nu doar de senzori îmbunătăţiţi, dar şi de un cip de imagine dedicat – vivo V2. Acesta foloseşte algoritmi IA dezvoltaţi în laboratoarele de cercetare vivo. În plus, cipul foloseşte avantajele ZEISS Optics cu T* Coating, pentru a facilita fotografia nocturnă şi astrofotografia, astfel că noul X90 Pro este partenerul perfect pentru fotografii excepţionale.
Cu ajutorul inovaţiilor hardware şi software, X90 Pro poate realiza înregistrări 4K în condiţii de luminozitate redusă, oferind claritate chiar şi la setări ISO mari, datorită algoritmului pentru reducerea zgomotului. De asemenea, printre avantajele oferite de acest smartphone se numără surprindea de imagini cu cerul înstelat fără trepied, datorită modului Handheld Astro, iar modul AI Night View ajută utilizatorii să obţină tonuri de culoare mai precise la fotografierea nocturnă.
X90 Pro le oferă utilizatorilor funcţia ZEISS Natural Color 2.0. Aceasta a fost îmbunătăţită de vivo şi ZEISS pentru a reda culorile într-un mod autentic, aproape de aspectul natural al imaginilor.
O altă funcţie importantă oferită de sistemul de imagine creat de vivo şi ZEISS este Zero-Shutter-Lag Motion Snapshot, pentru a surprinde mişcarea mai uşor. Întârzierea de zero secunde înseamnă că utilizatorii surprind exact ceea ce văd într-un moment esenţial, chiar şi în luminozitate scăzută. În modul Sports şi modul Night Sports, combinarea unui timp de expunere scurt cu algoritmul de detectare a mişcării poate să „îngheţe“ un cadru, păstrând clar orice subiect care se deplasează rapid, precum un balon de apă care se sparge în aer.
Datorită senzorului de 1 inci, acest smartphone oferă efecte creative dezvoltate de vivo şi ZEISS, precum ZEISS Cine-flare Portrait, care simulează efectul de reflexie întâlnit în numeroase filme faimoase, sau surprinderea unor peisaje urbane miniaturale unice cu ajutorul ZEISS Miniature Effect, pentru a putea crea un efect miniatural prin păstrarea focalizării pe o mică parte dintr-un peisaj, obţinând astfel iluzia unei scene miniaturale fără post-editare.
Încărcare fără griji: până la 50% în aproximativ 8 minute
Noul X90 Pro foloseşte un încărcător FlashCharge 120W Dual-Cell care, împreună cu o baterie mare echivalentă 4870 mAh, îmbunătăţeşte viteza de încărcare şi durata de viaţă a bateriei. De asemenea, X90 Pro este compatibil cu încărcătorul FlashCharge wireless de 50W, lansat anul trecut împreună cu modelul X80 Pro.
Noul X90 Pro oferă două moduri de încărcare: modul de încărcare rapidă şi modul de încărcare echilibrată. În modul de încărcare rapidă, X90 Pro poate fi încărcat până la 50% în 8 minute şi 10 secunde. Modul de încărcare echilibrată este ideal pentru încărcarea zilnică, bateria ajungând la încărcare 100% în doar 29 de minute. În plus, smartphone-ul are certificare 24-Dimension Security Protection şi TÜV Rheinland Safe Fast-Charge System Certification care garantează siguranţa la încărcare.
Un smartphone puternic pentru gaming şi utilizare zilnică
Noul vivo X90 Pro este un flagship care foloseşte două cipuri. Datorită acestei configuraţii, X90 Pro oferă o capacitate de procesare puternică: Procesorul principal este o platformă mobilă MediaTek Dimensity 9200 care, alături de procesorul vivo V2, ajută acest smartphone să obţină un scor AnTuTu Benchmark încadrat în intervalul 1,26 millioane. Lista specificaţiilor este completată de memoria LPDDR5X de 12GB şi spaţiul de stocare UFS 4.0 de 256 GB, îmbunătăţit cu funcţia vivo Extended RAM care poate aloca încă 8GB de memorie virtuală la cerere, precum şi UFS Deep Defragmentation, care asigură multitasking şi procesarea neîntreruptă a datelor.
Vapor Chamber Liquid Cooling System asigură răcirea eficientă a componentelor indiferent de gradul de solicitare. Acest sistem foloseşte o structură de răcire cu 24 de straturi, cu aproximativ o treime mai mare decât la modelul anterior şi care acoperă o suprafaţă de 4.002mm pătraţi. În plus, design-ul inovator al telefonului reduce transferul de căldură de la CPU la cadrul telefonului, astfel că zonele atinse de mână când telefonul este ţinut în poziţie orizontală sunt cu până la 2oC mai reci la utilizare îndelungată, de exemplu pentru gaming.
Ecran fidel care protejează ochii, datorită cantităţii reduse de lumină albastră
Toată partea frontală a telefonului este ocupată de ecranul de 6,78 inci, care oferă o experienţă completă, dar şi protecţie avansată pentru ochi. Ecranul este realizat dintr-un material luminiscent nou ce reduce intensitatea luminii albastre. Modulaţia PWM de înaltă frecvenţă, la o frecvenţă de până la 2160Hz, reduce semnificativ lumina intermitentă de pe ecran, iar datorită tehnologiei precise de reducere a intensităţii, luminozitatea ecranului poate fi reglată fin pentru a se potrivi condiţiilor exterioare, asigurând confort la utilizare.
Culori naturale pe întregul ecran: ZEISS Natural Color Display
În premieră, a fost adăugată opţiunea ZEISS Natural Color Display la setările de culoare ale ecranului, alături de modul implicit de afişare, pentru a ne asigura că afişajul redă culorile naturale. Astfel, fiecare ecran al modelului vivo X90 Pro este calibrat pentru a garanta o redare a culorilor cât mai aproape de percepţia ochiului uman.
Pentru utilizatorii care sunt pasionaţi de conţinut video sau care doresc să se joace oricând, ecranul mare şi curbat al modelului X90 Pro poate reda 1,07 miliarde de culori şi este compatibil cu gama extinsă de culori 100% DCI-P3, pentru imagini intense şi naturale. În plus, ecranul oferă HDR10+ şi lumină albastră de intensitate redusă SGS, reducerea neclarităţilor provocate de mişcare, fluctuaţii de lumină reduse, certificări IA pentru reducerea luminii albastre, precum şi o rată de refresh de până la 120 Hz, ideal pentru gaming.
X90 Pro foloseşte un difuzor Dual Stereo, un motor linear X-Axis pentru o experienţă audiovizuală completă şi răspuns tactil rapid pentru gaming de performanţă.
Design nou şi original, experienţă premium
Noul X90 Pro are un design nou şi inovator, inspirat de spirala lui Fibonacci pentru a oferi un aspect unic şi echilibrat. Spatele telefonului este confecţionat din piele neagră ecologică şi este marcat cu o linie orizontală, denumită Skyline, pentru delimitarea zonelor funcţionale. Design-ul împărţit pe secţiuni este unul echilibrat, evidenţiind modulul de camere.
Inspirându-se de la design-ul camerelor profesionale, noul X90 Pro încadrează cele trei camere din spate într-un modul „Big Eye“ integrat perfect în design-ul telefonului şi care atrage atenţia asupra sistemului de camere puternice din care este format. Noul model de smartphone foloseşte Corning Gorilla Glass şi un strat de protecţie a suprafeţei extrem de rezistent, iar duritatea totală a sticlei lentilelor atinge 6 pe scara Mohs de duritate minerală, adăugând mai multă duritate şi rezistenţă la cădere şi zgârieturi.
Ecranul modelului X90 Pro este protejat de cea mai nouă sticlă de protecţie SCHOTT Xensation® Up. Această sticlă de silicat de litiu-aluminiu întărită prin procedee chimice previne crăparea ecranului şi permite menţinerea curburii discrete a acestuia, asigurând o rezistenţă deosebită. La testele de cădere controlată, Xensation® Up rezistă la căderi de la o înălţime de două ori mai mare decât înălţimea maximă la care rezistă sticla din silicat de aluminiu obişnuită.
X90 Pro este disponibil în nuanţa clasică Legend Black. Spatele telefonului este acoperit cu piele vegană marmorată şi plăcută la atingere, care este ecologică, rezistentă la pete şi durabilă. X90 Pro are rating IP68 pentru rezistenţă la apă şi la praf.
Preţ şi disponibilitate
Noul flagship X90 Pro va fi disponibil în România, iar echipa vivo România va oferi curând toate informaţiile referitoare la preţ şi disponibilitate.