Neymar a fost marele absent în meciul cu La Coruna.
Foto: www.flickr.com
Revenirea senzațională a Barcelonei în returul cu PSG, din optimile Ligii Campionilor, cand s-a impus pe teren propriu cu 6-1, după ce pierduse la Paris cu 0-4, a ținut capul de afiș al săptămânii trecute. Glorificați în presă, catalanii au ieșit din sfera umanului și au fost transformați în extratereștrii, succesul lor fiind perceput de toată lumea drept unul colosal. Nu doar valoarea incontestabilă a adversarului a condus la această conzluzie, ci și maniera dramatică în care Barcelona a obținut calificarea, fără să includem aici și arbitrajul. Evident că fanii blugrana au început să viseze din nou la o triplă istorică, accesul în sferturile competiției de top a Europei fiind completat de prezența în finala Cupei Spaniei și de o poziție bună în campionat.
Meciul din weekend contra lui Deportivo la Coruna era privit de mulți ca o confruntare între David și Goliat, interesant fiind pentru unii doar diferența cu care Barca urma să câștige. Socoteala de acasă nu a fost confirmată, însă, pe El Riazor, acolo unde gazdele au demonstrat de ce li se spunea odinioară Super Depor. Extrem de motivați de pecetea de victime sigure care li s-a pus în presă și pe rețelele sociale, Alb-Albaștrii au dat totul pe teren, iar la final au privit cu o satisfacție enormă cum tabela arăta cifra 2 în dreptul lor și cifra 1 în dreptul adversarilor. Să vezi și să nu crezi!…
Ca întotdeauna există și o explicație pentru astfel de rezultate care, pentru mulți, apar când se așteaptă mai puțin. Pentru cei puțini, care acceptă că realitatea este mai complexă decât ceea ce credem noi despre ea, acestea nu apar întâmplător. Meciul cu Deportivo a arătat – pentru a câta oară – că fotbaliștii, indiferent de numele lor, nu sunt extratereștrii, cum cred unii. Fundașul Barcelonei, Gerard Pique, a spus el însuși după partida din weekend că el și coechipierii săi nu sunt mașini de fabricat victorii pe bandă rulantă. Internaționalul spaniol a vorbit de obseala fizică și mentală care s-a instalat după efortul enorm depus cu câteva zile înainte și de dificila misiune pe care organismul a avut în a se reface. Lucruri simple, de care noi nu ținem cont atunci când facem o judecată de valoare, dar care contează enorm în economia jocului, așa cum ar spune un clișeu celebru. Cei care sunt pasionați de jocul FIFA, știu foarte bine că fotbaliștii obosesc până și pe calculator, darămite pe terenul real, unde energia nu este infinită.
Totuși, Pique rămâne încrezător că echipa sa va reuși să câștige titlul în La Liga, chiar dacă în momentul de față pornește clar cu șansa a doua, dacă este să ne raportăm la cotele pentru cucerirea trofeului oferite de unul dintre giganții pariurilor sportive online, bet365. Barca are o misiune grea, însă așa cum a dovedit și contra lui Paris Saint-Germain, are acea capacitate de a reveni senzațional, și asta nu pentru că este o echipă formată din extratereștrii, ci pentru că are pur și simplu valoarea intrinsecă pentru a face acest lucru.