Pentru a prelungi durata de viață a unei mașini, proprietarul trebuie să o întrețină corespunzător și să acționeze în timp util atunci când apar probleme, chiar și minore. De cele mai multe ori, o problemă nerezolvată poate duce la complicații care compromit funcționalitatea mașinii și care duc, în cele din urmă, la necesitatea de a efectua reparații costisitoare sau de a înlocui integral componente precum motorul.
Chiar dacă șoferii au grijă în ceea ce privește modul de întreținere al mașinii lor, din diferite motive pot apărea probleme neprevăzute. De aceea, trebuie să reducă șansa de apariție a acestor probleme și să ceară întotdeauna ajutorul profesioniștilor la nevoie. Intervențiile neprofesioniste duc de cele mai multe ori la agravarea problemei, făcând mai mult rău decât bine. În continuare, vor fi prezentate câteva dintre cele mai comune probleme care pot apărea la o mașină.
Creșterea consumului
Creșterea consumului de carburant poate avea la bază diverse cauze. Identificarea motivului pentru care consumul a crescut excesiv poate fi o provocare, ținând cont de multitudinea de cauze care pot provoca această schimbare. Termostatul defect, frânele blocate, stilul agresiv de condus, vâscozitatea uleiului și chiar presiunea mică din pneuri pot fi motive ale creșterii consumului.
Injectoarele defecte pot fi un alt factor care conduce la consumul mărit de carburant. Curgerea normală a combustibilului este îngreunată de depuneri și rezultatul este un consum mai mare. În această situație este nevoie de efectuarea unor servicii de reparații injectoare, prin care să se remedieze problema. Există și alte indicii care semnalează faptul că injectoarele sunt defecte, cum ar fi mirosul de combustibil, aprinderea martorului din bord, puterea inconsecventă a motorului.
Baterie descărcată
Șoferilor li se recomandă să înlocuiască bateria mașinii o dată la trei ani. Dacă bateria este descărcată, mașina nu pornește, iar șoferul se va regăsi în imposibilitatea de a o deplasa. În această situație, mașina poate fi pornită cu ajutorul cablurilor electrice sau prin remorcare.
Bateria se poate descărca atunci când este prea veche sau atunci când există o deteriorare a acumulatorului. Această problemă frecventă este favorizată de alternatorul defect, de neînlocuirea periodică a bateriei, de sistemul electric defect și chiar de anotimpul rece.
Deteriorarea anvelopelor
Anvelopele trebuie să fie umflate corespunzător și înlocuite periodic. Șoferii nu trebuie să circule cu anvelope mult prea uzate, ținând cont că acestea reprezintă elementul de legătură dintre mașină și sol, ceea ce poate influența stilul de condus și siguranța în trafic. Pe lângă deteriorarea cauzată de trecerea timpului, degradarea anvelopelor este favorizată de frânările bruște, vitezele excesive, conducerea pe drumuri accidentate, manevre agresive. O anvelopă deteriorată se distinge prin uzura benzii de rulare, prin deformări și prin zgomote la rulare.
Pe lângă acestea, șoferii mașinilor se pot confrunta și cu alte probleme care pot fi prevenite, într-o oarecare măsură. Indiferent de defecțiune, proprietarii mașinilor trebuie să ceară ajutor de specialitate și să lase autovehiculul pe mâinile profesioniștilor. Dacă problema este constatată la timp, se vor identifica cele mai avantajoase și eficiente soluții.