Iubirea este unul dintre cele mai curate sentimente, mai ales ca din ea se nasc copiii. Acest sentiment nobil reprezinta fundamental familiei. In familie omul primeste incurajari, ajutor neconditionat si este ajutat sa treaca peste perioadele grele. Cine gaseste omul potrivit alaturi de care sa mearga la drum va fi fericit toata viata.
Parca ieri eram in culmea entuziasmului, cu toate ca pregatirile de nunta ne extenuau. Doream sa iasa totul perfect, sa avem cel mai elegant local, cea mai buna mancarea, cea mai fina bautura si cele mai frumoase flori, ca oamenii care vin sa ne fie alaturi la ceas de mare sarbatoare sa soarba in acelasi timp cu noi o cupa din sampania fericirii.
Ne doream aranjamente din margarete, trandafiri si bujori albi, mai ales ca aceste flori erau de sezon, dar florariile ne refuzau pe rand motivand ca:
– este foarte scumpa combinatia respectiva si nu risca sa comande florile de teama ca noi ne vom razgandi.
-de obicei fac aranjamente din florile aflate in stoc.
Acesta explicatie ne-a nemultumit profund, mai ales ca am vazut cum stateau florile nevandute in anumite perioade ale anului si cum multe dintre ele erau pe jumatate ofilite. Mi se pare o impietate sa vinzi flori unei persoane pe jumatate rupte si imbatranite.
-specialistul decide din ce se fac aranjamentele, fiindca stie el mai bine!
Si aceasta observatie ne-a nemultumit, fiindca nu stiu maestri florari ce flori imi plac mie.
Cu toate acestea am avut sansa de a ne bucura de cele mai frumoase aranjamente facute de un atelier floral, fiindca am citit evaluarile clientilor de pe internet si am fost directionati care Atelierfloricel.ro.
Locul in care se fac capodopere din cele mai proaspete, parfumate si frumose flori este ales de catre cei care organizeaza evenimente datorita acestor aspecte pozitive:
-tin cont de dorintele clientului si dicuta cu acesta.
Daca sezonul florilor preferate a trecut, se gasesc solutii inlocuindu-le cu produse asemanatoare. Clientii talentati se pot prezenta cu propuneri, cu schite, pot solicita si acoperirea unui perete intreg cu vegetatie.
-aranjamentele facute aici sunt originale si frumoase-frumoase.
Din mana lor ies adevarate opera de arta. Se pricep sa asorteze culorile, sa aseze frumos florile, sa accentueze parfumurile.
-fac aranjamente potrivite pentru diverse tipuri de evenimente.
Sunt din ce in ce mai solicitati si la conferinte si simpozioane, fiindca sala austera trebuie inveselita cu flori si ei stiu sa aleaga flori pe placul oamenilor de stiinta, care sunt mai exigenti.
-livreaza aranjamentele la timp, chiar in ziua evenimentului, sa fie proaspete, dar inainte de sosirea invitatilor.
Pentru florile naturale si o ora este esentiala in mentinerea aspectului, mai ales cand afara este ingrozitor de cald.
-cei de la Atelierulfloricel.ro au ambalaje elegante, accesorii bune si frumoase, care pun in valoare florile si vin la locul evenimentului cu masina firmei, nu mai este nevoie sa li se asigure transportul.
Am citit si cuvintele de multumire adresate de o familie care s-a bucurat de colaborarea cu ei si la nunta si la botez si am decis sa ii contactam.
La doua zile dupa completarea formularului am primit raspuns si am stabilit prima intalnire. Am ales sa ne vedem la atelier, sa ii vedem la lucru si sa ne asiguram in acest mod ca aranjamentul nostru pentru nunta va fi pe maini bune.
Atelierul lor este o adevarata gradina in care maini pricepute si iubitoare ingrijesc, impletesc, asaza artistic florile si oamenii aceia sunt complet absorbiti de ceea ce fac. Li se citeste pasiunea in priviri.
Ni s-au aratat si terariile si au ramas muti de uimire. Tot ce vedeam ne umplea de admiratie fata de cei care au pus la punct atelierul. Niciunde nu am vazut buchete si aranjamente mai frumoase. Culorile tari erau puse in valoare de flori albe, rasfirate ici-colo sau contrastau cu tonurile pastelate, iar efectul era de vis!
Am stat de vorba ca intre prieteni si sfatul lor a fost salvator. Mult alb devine agresiv ueori. In local, peretii erau albi, perdelele albe, fetele de mese albe, scaunele imbracate in alb, asa ca era obligatoriu ca florile sa fie colorate.
Ne-au aratat bujori roz si rosii ca focul, trandafiri crem, banan si portocalii si margarete de diferite dimensiuni. Tot trecand dintr-o parte in alta am remarcat buchetele rapitoare si ne-am gandit ca tot de la ei vom lua si buchetele: buchetul miresei si buchetul nasei.
Aranjamentele de nunta reusite au fost cele mai fotografiate, fiindca toti nuntasii isi doreau o poza langa ele. Am fost fericiti sa vedem chipurile pline de lumina ale oamenilor la vederea florilor care umpleau si inveseleau sala.
Stralucitoare ca niste diamante ele le dadeau nuntasilor chef de viata, de petrecere, de mancare si de bautura.
La botez, tot pe ei am contat pentru aranjamente florale si invitatii au fost foarte incantati. In prezent, ne mandrim cu peretele cel mare al sufrageriei nostre, care este imbracat cu muschi de padure natural si ne da senzatia de racoare si de prospetime. Semnatura autorilor este deja cunoscuta: Atelierfloricel.ro.
Share the post "Cele mai frumoase aranjamente facute de un atelier floral la nunta noastra"