0

OCTANO Downstream devine unul dintre cei mai importanți jucători privați neafiliați de pe piața națională de distribuție de carburanți

 

Cu o investiție de 30 de milioane de euro, compania Octano Downstream, parte a grupului Bulrom Gas, și-a extins portofoliul la 35 de stații de distribuție și își propune ca, până la finalul anului 2025, să devină cel mai important jucător privat, neafiliat unui grup petrolier, de pe piața de distribuție de carburanți națională.

unnamed

La începutul lunii aprilie, Octano Downstream, companie cu capital integral românesc, a deschis cea de-a 35-a stație de distribuție, unitate aflată în orașul Zărnești, județul Brașov, marcând astfel o nouă etapă dintr-un plan de creștere care urmează să-i asigure o poziție importantă în acest sector pentru următorii cinci ani. În strânsă legătură cu dezvoltarea economică, Octano Downstream își reafirmă angajamentul social pe termen lung, integrând în strategiile sale teme comunitare şi de mediu și implicându-se cu consecvență în proiecte de promovare a tehnologiilor curate și a surselor de energie alternative, sau în procesele de schimbare menite să îmbunătățească viața oamenilor și a comunităților.

unnamed (2)

Cei care aleg Octano ne percep ca pe un brand românesc competitiv, în care au încredere mai ales acum, în contextul dezechilibrelor care au influențat în ultimii doi ani piețele globale. Pentru locuitorii din împrejurimile stațiilor noastre, suntem o soluție la îndemână, la un nivel ridicat de calitate. Lanțul stațiilor Octano a devenit un partener de încredere nu doar pentru călătorii  care doresc să alimenteze cu carburant sau să ia micul dejun, ci și pentru micile afaceri regionale sau pentru organizațiile care dezvoltă local strategii de sustenabilitate sau de protecție a mediului. Răspundem prezent nevoilor tuturor românilor, prioritizându-le pe ale celor care-și desfășoară activitatea în regiunile în dezvoltare sau în localitățile situate departe de marile centre urbane. Aceștia sunt oamenii pe care se bazează economia țării și pentru ei ne dorim să rămânem un partener de încredere”, spune Alexandru Popa, CEO al grupului Bulrom Gas.

unnamed (3)

Inițiativă a unor profesioniști cu peste 20 de ani de experiență în segmentul de comerț și distribuție GPL, proiectul Octano, pornit în urmă cu 7 ani, a urcat rapid printre principalii jucători din această piață la nivel național. “Ne aflăm într-un top 3 al rețelelor de stații de distribuție de carburant neafiliate unor grupuri petroliere și ne continuăm drumul, chiar dacă provocările semnificative din ultimii ani continuă să afecteze piața combustibililor din România. Volatilitatea prețului țițeiului a făcut ca această industrie să devină foarte dinamică și, pe alocuri, impredictibilă. Prin bune practici și o strategie sustenabilă, Octano Downstream a demonstrat reziliență în fața incertitudinii și își respectă planurile inițiale de dezvoltare. Păstrăm un ritm de creștere de 5-6 stații pe an, pe care îl vom menține, astfel încât să atingem un total de 50 de stații până la finalul anului 2025. Pe măsură ce ne extindem, reafirmăm angajamentul companiei de a sprijini economia locală, industria de transporturi, agricultura și IMM-urile din zonele care ne susțin creșterea, plan susținut și prin investițiile continue în dezvoltarea acestei rețele”, spune Alexandru Popa.

unnamed (1)

Parte din cultura corporativă a companiei, sustenabilitatea, programele de protecție a mediului și proiectele de dezvoltare comunitară rămân prioritare în strategiile generale de dezvoltare. Octano Downstream Social Hub reprezintă un sprijin economic major în zonele în care activează și un partener de încredere pe care românii pot conta atunci când au nevoie de servicii de calitate. Compania are o contribuție activă la protecția mediului prin proiecte de promovare a surselor alternative de energie. Unul dintre proiectele care a demarat este cel de instalare a panourilor fotovoltaice și continuă programul de instalare a stațiilor de încărcare pentru mașini electrice.

Octano știe ce-și doresc clienții. Vă așteptăm cu servicii și carburant de calitate, produs pentru români de rafinăriile din România!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *