La sfârșitul și începutul fiecărui an se vorbește despre așa numită listă cu rezoluții sau obiective. Se pare că începutul unui nou an trezește în majoritatea dorința de a face lucrurile diferit, de a ne reînnoi obiceiurile, de a ne corecta greșelile din anul precedent și de a o lua de la capăt. Dacă ești părinte, cu siguranță că vei fi de acord că mare parte din rezoluțiile pe care le propunem mai jos ți se pot aplica și ție. Citește sugestiile de mai jos și vezi unde ai de lucrat pentru a ajunge cel mai bun părinte pentru copiii tăi.
5 rezoluții pentru a fi un părinte mai bun în 2019
- Acordă mai multă atenție sănătății
O spui în fiecare an, și este posibil să faci chiar un efort la început în privința aceasta înainte să te dai bătut, dar 2019 trebuie să fie anul în care să îți recapeți sănătatea, sau responsabilitatea pentru ea. Aruncă pe geam ideile preconcepute despre greutatea perfectă și mărimea ideală a hainelor, și concertează-te în schimb la faptul de a fi cu adevărat sănătos. Fă exerciții pentru a-ți antrena inima și mintea. Schimbă-ți dieta și consumă alimente sănătoase, cu mici excepții bineînțeles. Nu în ultimul rând, acordă o atenție deosebită sănătății mintale. Fă tot posibilul pentru a deveni cea mai bună versiune a ta pentru persoanele pe care le iubești.
Dacă vei fi pentru prima oară sau din nou părinte în 2019, este șansa ta să începi cu brio. Sănătatea copiilor tăi este la fel de importantă ca a ta sau a partenerului tău. Asigură-te că iei încă de pe acum toate măsurile pentru ca acesta să se bucure de cel mai bun tratament medical în caz de nevoie. O metodă este aceea de a recolta și stoca celule Stem într-o bancă. Poți găsi mai multe informații pe babystem.ro. - E timpul să îți organizezi viața
Dacă folosești cu regularitate cuvântul „haos” pentru a descrie viața de zi cu zi a familiei tale, atunci ai nevoie de o agendă zilnică. Poate părea demodat, dar faptul de a avea un program zilnic care include trezirea, luarea micului dejun și a altor mese, activități, întâlniri, ora de culcare și așa mai departe, îți va ajuta familia să funcționeze ca o mașinărie unsă bine cu ulei. Deși perioada de adaptare poate fi dificilă, odată ce toată lumea s-a obișnuit, rămâne doar să te bucuri de liniște și de ordine mai ales în mintea ta. - Fii un exemplu mai bun!
Vrei ca cei mici să crească și să devină adulți responsabili? Ei bine, este cazul să devii adultul care îți dorești să devină copilul tău. Asta înseamnă că nu mai ai voie să fii indulgent cu privire la condusul și statul pe telefon, depășirea limitei de viteză, sau alte obiceiuri dăunătoare. Începe să fii mai responsabil în privința mediului înconjurător. Reciclează, folosește mai puțin plastic și fii mai înțelept cu cumpărăturile. Fii mai bun cu ceilalți și învață să te iubești și pe tine. Copiii învață din ceea ce văd, nu din ceea ce li se spune, și ca părinte depinde de tine să îi dai lucruri bune de văzut. - Cere ajutor!
Uneori pare că este nevoie de un sat pentru a crește o familie. Copiii pot să te solicite până la ultima fărâmă de energie, deci să pretinzi că le poți face pe toate singur nu va face decât ca situația să fie mai disperată, atât pentru tine cât și pentru ceilalți, deoarece la un moment dat, stresul emoțional și psihic se va revărsa asupra lor. Hotărăște-te să îți rogi partenerul și copiii care sunt capabili, să te ajute cu treburile din casă dacă este posibil, iar dacă nu, angajează pe cineva, astfel încât să poți lua o pauză de care toți din familia ta au nevoie.
- Nu te certa în fața copiilor
Discuțiile în contradictoriu și negocierile sunt lucruri normale în orice relație. Dar certurile care implică ridicarea vocii, izbucnirile de mânie și trântirea ușilor, nu sunt. De fapt, acestea pot afecta sănătatea emoțională a copilului tău pe viață. Fă din anul 2019, anul în care vei păstra certurile departe de ochii și urechile copiilor tăi. Deși poate fi sănătos ca cei mici să își vadă părinții rezolvând conflictele într-un mod calm, faptul de a te vedea certându-te violent poate să le cauzeze anxietate și depresie de lungă durată.
Share the post "5 obiective pe care fiecare părinte ar trebui să și le propună pentru 2019 – Cum poți fi o mamă sau un tată mai bun în noul an?"